De ce eşti încă în viaţă: cum se face că trăim de două ori mai mult ca acum 150 de ani?

Este ca şi cum în prezent trăim o a doua viaţă, cea de peste 40 de ani. Gândiţi-vă numai: nu aţi suferit niciodată de o problemă de sănătate căreia nu i-aţi fi supravieţuit dacă aţi fi fost născut secolele trecute? Lăsând la o parte bolile precum variola care nu ne-a ucis pentru că a fost eradicată datorită unei campanii intense de vaccinare şi holera pe care nu am contractat-o niciodată mulţumită faptului că dispunem de apă filtrată şi tratată, nu a existat niciun tratament banal care să vă fi salvat viaţa?

Peritonita, diabetul, sarcina extrauterină, infecţiile cu streptococi (şi de altfel mai toate infecţiile) sau anemia sunt doar câteva din nenumăratele probleme de sănătate care nu ne-ar fi permis să supravieţuim cu secole în urmă.

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

Cui trebuie să îi mulţumim pentru această creştere a speranţei de viaţă? Ei bine, lucrurile nu sunt chiar atât de simple încât să numim câţiva factori evidenţi precum apa potabilă, vaccinurile, sisteme de epurare sau anumite procedee medicale.

(Foto:Shutterstock.com)

Pentru a înţelege de ce oamenii trăiesc atât de mult astăzi, putem să ne gândim care au fost cauzele deceselor acum 150 de ani. Secolele trecut, oamenii nu numai că mureau de tineri, dar unii dintre ei îşi găseau sfârşitul în chinuri groaznice. Fără analgezice care să calmeze durerile, persoanele care mureau din cauza tuberculozei, amigdalitei, febrei, viermilor sau în timpul naşterii, suportau dureri inimaginabile pentru noi astăzi.

Mulţi oameni au tendinţa de a-şi imagina că în trecut viaţa era simplă, că oamenii trăiau în comuniune cu natura, că se hrăneau sănătos şi că erau mai sănătoşi. Desigur, asta este o variantă extrem de romanţată a realităţii. Cu doar un secol şi jumătate în urmă oamenii încă trăiau în mizerie, aveau resurse de hrană şi de apă limitate, la orice contact exista posibilitatea contractării unei boli contagioase şi orice rană era periculoasă. Cu alte cuvinte, viaţa era mizerabilă.

Mare parte dintre decesele survenite înainte de jumătatea secolului XX erau cauzate de microbi – bacterii, amibe, protozoare sau virusuri care conduceau lumea.

De la începutul anilor 1600, în Londra au fost create rapoarte privind principalele cauze ale deceselor. În acea perioadă, oamenii credeau că febra, holera şi alte boli similare erau răspândite de miasmă (o formă nocivă de aer). Cel mai popular tratament pentru mai toate probleme grave de sănătate era luarea de sânge sau “lăsarea de sânge”. Multe dintre bolile acelei perioade, care aveau cât de cât simptome similare, erau trecute sub aceeaşi denumire. De exemplu, specialiştii nu ştiu nici acum dacă termenul „ague” din rapoartele britanice şi din cele americane de secol XVII se referea la febra tifoidă, malarie sau altă boală. Tocmai de aceea, interpretarea acestor documente reprezintă un subdomeniu fascinant al istoriei. Pe de altă parte, informaţiile din aceste rapoarte demonstrează clar că în secolele trecute moartea era misterioasă, capricioasă şi mereu prezentă.

(Foto:Shutterstock.com)

Cam în aceeaşi perioadă, comerţul global a facilitat „transportarea” unor noi boli în lume, cauzând epidemii îngrozitoare până în jurul anilor 1700 când toate continentele erau bântuite de bacterii şi virusuri. Urbanizarea a adus oamenii în proximitatea ideală din punctul de vedere al microbilor. Brusc, chiar şi persoanele care stătuseră într-o relativă izolare, lucrând în agricultură şi care şi-au permis să îşi trimită copiii la şcoli au fost expuse la microbii aduşi de peste ape.

Dar cum am reuşit să trecem peste nenorocirile din secolele trecute şi cum am ajuns să trăim vieţi atât de sănătoase şi de lungi?

„Cea mai mare parte dintre oameni dau credit reuşitelor medicale, dar nu şi majoritatea istoricilor”, susţine David Jones istoric pe probleme medicale de la Harvard. Problema pe care a remarcat-o el, le fel ca mulţi istorici, este sincronizarea. Mare parte dintre tratamentele eficiente de care dispunem astăzi şi care ne salvează vieţile sunt disponibile doar din al Doilea Război Mondial. Aici sunt incluse antibioticele, chimioterapia, medicamentele care tratează presiunea arterială etc. Însă, în Europa şi SUA, cea mai mare creştere a speranţei de viaţă s-a înregistrat la sfârşitul anilor 1800, jumătatea anilor 1900.

Aşadar, în cea mai mare parte meritele revin unei game largi de acţiuni ce ţineau de sănătatea publică, dintre care unele fuseseră create special pentru a preveni apariţia bolilor, în timp ce altele făceau asta doar incidental. „A existat o întreagă suită de lucruri care au apărut simultan”, a declarat S. Jay Olshansky, un cercetător specializat în problema longevităţii, de la Universitatea din Illinois. Din punct de vedere matematic, intervenţii care au salvat bebeluşii şi copiii de la moartea cauzată de bolile transmisibile au avut unele dintre cele mai mari impacturi asupra speranţei de viaţă.

De ce eşti încă în viaţă: cum se face că trăim de două ori mai mult ca acum 150 de ani?    (Foto:Shutterstock.com)

Apa potabilă s-ar putea să fie factorul principal care a contribuit la lungirea speranţei de viaţă. Unii istorici susţin că ea a redus cu jumătate mortalitatea în rândul adulţilor şi a scăzut-o pe cea infantilă cu trei pătrimi. În anul 1854, John Snow a constatat că sursa unei epidemii de holeră din Londra a fost o pompă de apă ce curgea pe lângă un canal de scurgere defect. Ca urmare a acestor observaţii, primele modernizări din anii 1900 au constat în sperarea corectă a apei potabile de cea utilizată deja. Iniţial, oraşele filtrau apa prin nisip şi pietriş. Apoi, când autorităţile s-au convins că metoda nu era sigură şi că punea sănătatea locuitorilor în pericol, au recurs la utilizarea clorului.

Alte tehnologii au fost create pentru direcţionarea apelor uzate în exteriorul oraşelor, însă aşa cum subliniază Grob în The Deadly Truth, primele sisteme de canalizare au înrăutăţit situaţia bolilor transmise prin fecale.

Neînţelegând modului în care acţionau microbii, oamenii au crezut că pot rezolva problema dacă scurg apa uzată în cea mai apropiată sursă de apă (de exemplu Dâmboviţa sau Tamisa), lucru care a dus la adevărate dezastre. În cele din urmă, oamenii şi-au dat seama că trebuie să separe sursa de unde îşi procură apa şi cea în care îşi varsă apa uzată.

Teoria microbilor care provoacă boli: Desigur, a fost destul de greu de conceput de către lume că o minimă igienă intimă te poate feri de boli.  Însă, odată ce li s-a explicat că microbii pot cauza boli şi că săpunul acţionează ca o armă împotriva acestora, oamenii au început să se spele pe mâini. Cu timpul, săpunul a devenit mai ieftin iar oamenii au avut mai multe motive să se spele pe mâni înainte de intervenţii chirurgicale, după ce îşi făceau nevoie sau înainte de masă. Săpunul a contribuit atât la prevenirea bolilor letale, cât şi a altor boli sau probleme de sănătate. Chiar şi astăzi, copiii care nu au acces la săpun suferă de nanism.

Casele, mai ales cele din zonele urbane erau aglomerate, murate, cu aer închis, extrem de reci iarna şi de calde vara. Cu alte cuvinte, oamenii trăiau în condiţii îngrozitoare, în medii unde în fiecare zi riscau să se îmbolnăvească.

În secolul al XIX-lea, tuberculoza a fost unul dintre principalii ucigaşi şi deşi avea o reputaţie de boală specifică a celor frumoşi, romantici şi poetici, ea era mai mult o problemă a celor săraci şi, evident, nu avea nimic romantic.

Odată ce condiţiile economice au început să se dezvolte în secolul al XIX-lea, căminele au început să fie construite adecvat, fiind mai rezistente la apă şi mai puţin propice pentru microbi.

Aşadar, comparativ cu oamenii din acele vremuri noi trăim mai ceva ca regii. Avem paturi curate, mai multă mâncare decât am avea nevoie, locuinţe confortabile şi medicamente.

Îmbunătăţirea condiţiilor standard de viaţă a reprezentat un factor important în creşterea speranţei de viaţă. În Europa, de exemplu, oamenii înstăriţi care aveau o viaţă bună care îşi permiteau să mănânc şi să se îngrijească mai bine erau mai înalţi comparativ cu populaţia de rând.

Mâncarea contaminată a fost unul dintre cei maimari ucigaşi, victimele sale fiind mai ales copii. Alimentaţia pe care o primeau copiii imediat după alăptare îi putea predispune la febră tifoidă, botulism, salmonella şi chiar diaree letală. În timpul verii, atunci când microbii erau „în plină floare” mortalitatea infantilă creştea înfiorător. Odată cu inventarea frigiderelor şi cu adoptarea condiţiilor de pasteurizare, oamenii au putut să le ofere copiilor o mai bună alimentaţie şi să îi ferească de boli.

Odată cu trecerea timpului, oamenii au reuşit să găsească încet, încet metode de combatere a bolilor. La începutul anilor 1900 de exemplu, s-a constatat că antitoxinele pot trata difteria, iar apoi a urmat crearea vaccinului împotriva acestei boli. Alte vaccinuri similare a fost create în acea perioadă precum cele împotriva poliomielitei, oreionului, pojarului şi rubeolei.

Pe de altă parte, se pare că unele dintre bolile ce au secerat populaţia globului în secolele trecute nu numai că au fost prevenite de noi, dar s-ar putea ca microbii care le provoacă evoluat fiind mai puţin letali, în prezent. În această categorie intră scarlatina şi febra reumatoidă.

Din punct de vedere evolutiv, acest fenomen pare logic, din moment ce scopul paraziţilor nu este acela de a-şi omorî gazda, ci de a prospera în interiorul ei.